3 mai 2016

După karmă și putință

Astăzi cineva mi-a spus ” Spiritualitatea e foarte simplă. Voi învățați prea mult!Nu are rost!”....referitor la faptul că sunt adepta scolilor vechi spirituale, ce implică atât rugăciunea, meditația cât și mișcarea.

Din vorbă în vorbă îmi spune că practică reiki...o școala chiar bună la origine.Nu comentez ce a devenit...cel puțin la noi,

Ceea ce am învățat eu, din experiență, este că cel mai potrivit este să nu îți exprimi dezaprobarea și nici să nu încerci influența privind drumul ales de celalalt. 
Unele școli spirituale sunt mai dure, mai grele. Altele mai ușoare....așa cum e și viața. Viața nu e blândă, însă unii trec mai ușor peste probleme în funcție de puterea de adaptare. Fiecare ajunge pe drumul potrivit conform cu ceea ce și-a asumat înainte de naștere, ritmului de evoluție și adaptat lecțiilor ce trebuie să le învețe.

Cu cât experimentezi și înveți mai multe în viața ce o trăiești cu atât ajungi mai repede la faza hristică, a adevarului, a libertății reale.

Iar experimentarea nu se poate fără trecerea prin încercări, fără învățări...totul are rost!




25 iun. 2014

Bucura-te, spirite al meu , caci sfintii sunt cu tine!

Exista in lume multe aspecte care ne pun mintea la lucru, iar indoiala este buna sa existe.Asa studiem si ajungem sa aflam multe, multe lucruri.Deunazi discutam cu sora mea despre vietile anterioare si daca are vreun rost aflarea acestora sau nu. Depinde...din punct de vedere terapeutic poate determina constientizarea unor informatii care pot declansa patologii. Insa aceste informatii nu inseamna ca ele sunt cu certitudine franturi dintr-o viata anterioara a individului in cauza.
Dupa moartea trupului,constiinta individului este absorbita in spectrul vibrational corespunzator evolutiei sale la care a ajuns in viata ce tocmai a terminat de parcurs. In acest spectru vibrational se regasesc si alte constiinte aflate la acelasi nivel evolutiv. Apare un fel de contopire a acestor constiinte.
La urmatoarea intrupare, entitatea va detine informatii din vietile anterioare ale tuturor constiintelor aflate in spectrul respectiv. Cu cat evolueaza cu atat va reusi sa afle care din informatii sunt ale evolutiei sale si care ale altor constiinte. In viata inceputa, omul va trebui sa faca  ( continue )  fapte bune,sa renunte la negativitatea si informatiile care il incetinesc incat la trecerea urmatoare sa poata accesa un nivel superior al constiintelor.
In parcursul acestor treceri, entitatea se confrunta cu diverse provocari intalnite in paturile inferioare : spirite ale animalelor agresate, ale oamenilor cu nivel inferior de constiinta. Pentru a face fata acestora este bine , ca din timpul vietii, sa se pregateasca pentru moarte.Aspect intalnit in toate religiile lumii. In acest sens sunt rugaciunile adresate entitatilor cu o constiinta inalta.Repetand aceste rugaciuni frecvent in timpul vietii se creeaza automatismul care, la trecerea prin straturile de constiinte, se declanseaza automat chemand in ajutor entitati inalte ale diverselor religii : Iisus, Fecioara Maria, arhangheli, sfinti, Amitabha Buddha, Avalokiteshvara, diversi sifu. Energiile acestora, fiind la nivel inalt vibrational indeparteaza entitatile agresive din aceste straturi joase si ajuta trecerea catre nivelul de constiinta corespunzator evolutiei persoanei care tocmai a trecut in nefiinta.
Astazi o prietena imi spunea " stii ce nu-mi place la acatiste? prea multa lauda fata de acesti sfinti. Uite,zice mereu " bucura-te". Este bine de stiut ca in acatiste exista o adresare entitatii sfantului si una adresata propriului spirit.Acest "bucura-te" este adresat propriului spirit care sa se bucure ca sfantul a primit darul divin pentru a veni in ajutorul omului atunci cand acesta o cere.
Aud persoane spunand " dar nu am nevoie de intermediar.pot eu vorbi cu Dumnezeu". Acesta inseamna un orgoliul exacerbat si o smerenie foarte mica. Este semnul celui ratacit. Omul, cata vreme este in trup, este foarte limitat. Existenta in trup este insasi dovada necesitatii eliberarii de trairile negative. Pentru ca adresarea noastra sa ajunga la Dumnezeu avem nevoie de telefonul fara fir : entitatile-constiinta inalta din diversele straturi pana la Dumnezeu ( energia-iubire pura). Ele preiau gandul-rugaciune si il duc mai departe in cazul in care ele nu pot ajuta omul. Ierarhiile exista pe nivele de constiinta. Omul in trup este limitat si este necesar sa invete sa nu mai refuze recunoasterea actiunii lucrului in grup interdimensional. Niciun om in trup nu este atat de curat si cu vibratie atat de inalta incat sa poata accesa direct energia-iubire pura ( Dumnezeu ).
Oricum, pentru cei care au impresia ca pot comunica ei insisi cu Dumnezeu este bine sa se informeze cine este Dumnezeu (Elohim, Iehova) in Biblie si cine/ce este Dumnezeu-Unicul.Inseparabili si totusi diferiti....

4 ian. 2014

Cu masca sau fara masca

Trecem prin viata si firesc cautam sa traim placut. Ne stabilim obiective catre care mergem cu pasi mai mari sau mai mici. Pe parcurs ne intersectam cu diverse persoane, si incercam sa stabilim legaturi cu cei cu care pare ca rezonam la un moment dat sau o anume perioada. Ne obisnuim cu un stil al lor, cel pe care ei il manifesta frecvent. Si avem dorinta ca ei sa nu fie altfel...dar, uneori, in anumite situatii cunostintele, prietenii nostri se manifesta diferit. In aceste momente exista tendinta sa spunem ca ei au "masti".
Omul nu are cum fi ceva fix, nici in gandire, nici in manifestare. Masca este doar starea rigida, proiectata asupra cuiva, a celui ce are asteptari. El se asteapta ca cel pe care il apreciaza sa fie un ideal. De aceea, el isi fixeaza singur o viziune-masca despre prietenul pe care l-a vazut bun, calm, rabdator o perioada lunga de timp si se astepta ca niciodata acesta sa nu isi manifeste vreo stare de indignare sau neplacere in legatura cu vreun subiect.
In cazul celor care practica tehnici meditative in mod corect, starile lor negative se reduc treptat ca numar si intensitate si sunt inlocuite de pozitivitate, calm, pace, luminozitate. Asta nu inseamna ca ei nu vor mai avea niciodata stari de nervozitate, nemultumire, rezonanta cu negativitatea exterioara. Cu siguranta apar, dar din ce in ce mai rar. Iar fiecare episod de acest gen este constientizat, analizat, inteles in cadrul meditatiilor astfel incat pacea interioara sa devina din ce in ce mai lunga, iar rezonanta cu evenimentele negative inconjuratoare sa fie din ce in ce mai rara pana la disparitie.
Nu exista om care sa traiasca in lume, sa acumuleze diverse trairi (informatii) neplacute, iar apoi dintr-o data sa devina curat si sa emane pace si iubire la nivel inalt. Curatarea interioara se realizeaza treptat iar scanteia divina se desfasoara din ce in ce mai mult din cel ce mediteaza asupra interiorului si exteriorului sau. Cel care lucreaza mult cu sine nu este un om ce a atins perfectiunea, dar cel mai adesea el este pace.
Sunt multi care isi imagineaza ca acesti oameni sunt perfecti, numai calm, iubire, pace. Si sunt surprinsi cand observa cate un episod de nemultumire sau revolta din partea lor. Atunci, imediat îi eticheteaza ca avand masti. Nu, sunt doar oameni!

Masca este dorinta-rigida proiectata a celui ce are prea multe asteptari.
Omul care a reusit sa manifeste mai mult pace si iubire decat alte stari este doar un practicant al caii spre regasirea manifestarii depline a scanteii sale divine.
Il poti intreba cum a reusit sa ajunga la nivelul la care se afla. Pentru ca are mintea linistita si vede evenimentele externe mai relaxat, poti dezbate si afla parerile lui in privinta acestora. Insa nu-l ridica pe un piedestal!Este doar un om si elev ca si tine.
Toti suntem elevi si toti parcurgem clasele evolutiei, doar ca unii sunt in clase mai mari,altii in calse mai mici, unii parcurg mai repede,altii mai incet.

8 dec. 2013

Dominatorul

O persoană care reacționează vehement, agresiv este o persoană impunatoare. Acest gen de persoană este dominată de o teamă covârșitoare neconștientizată, o frică ce otrăvește de foarte mult timp sufletul (precum și organele interne începând cu rinichii și trecând la inimă și ficat, evident în timp) și trezește în sine o dorință exacerbată de control asupra semenilor, control care îi dă impresia de siguranță. 
Frica își are originea în ignoranță. Nu ignorarea învățăturilor din "înaltele" școli (caracterizate prin IQ), ci ignorarea cunoașterii interioare (cunoaștere caracterizată eventual prin coeficient de înțelepciune), ignorarea pe sine ca suflet și spirit. Când reușește supunerea celor din jur, orgoliul său exacerbat se crede atotștiutor și adâncește ignoranța. 
Singura modalitate prin care această persoană va trece spre recunoașterea orgoliului său și a fricii este suferința. Cu cât ea persistă în orgoliu crescut, control și impunere, cu atât suferința se adâncește. 
Când suferința va atinge un nivel limită de rezistență al psihicului, aflat în stransă corelare cu fizicul, atunci va trece spre regasirea sinelui, căutarea divinului interior, conștientizarea greșelilor, a fricii și controlului. Din acel moment divinul își începe manifestarea cu adevărat, pacea va cuprinde treptat sufletul, iar iubirea sufletească ( și nu mentală, de control neconștientizată) începe să fie emanată la exterior. În jurul său începe să fie armonie, iar Universul creează toate conjuncturile necesare pentru îndeplinirea binelui.

16 sept. 2013

Acatistul celui întru sfinți Părintelui nostru Visarion Arhiepiscopul Larissei

Acatistul celui întru sfinți Părintelui nostru Visarion Arhiepiscopul Larissei

Condacul 1

Din pruncie primind de la Dumnezeu biruință asupra diavolilor Prea Sfințite Părinte și făcându-te întocmai ca un înger între oameni, te-ai mutat la locașurile cele cerești. Pentru aceasta și noi după cuviință strigăm ție : Bucură-te, părinte Visarioane făcătorule de minuni!

Icosul 1

Văzând îngerii sfințitul tău suflet, părinte, ridicându-se de pe pământ către locașurile cele cerești, strălucit fiind de fulgerele bunătăților celor cerești, dumnezeești, dănțuiau și strigau către tine, prea fericite, unele ca acestea :
Bucură-te, lucrătorule a toată fapta cea bună;
Bucură-te, izgonitorul tuturor faptelor rele;
Bucură-te, cela ce te-ai arătat pricinuitor de mântuire a multora;
Bucură-te, cela ce pe mulți ai izbăvit de pierzare;
Bucură-te, cela ce totdeauna în rugăciuni ai fost plin de frica Lui Dumnezeu;
Bucură-te, că toate învățăturile tale sunt pline de cuvântul Lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai arătat păstor oilor celor cuvântătoare;
Bucură-te, cela ce ai izgonit pe lupii cei primejdiosi turmei Lui Hristos;
Bucură-te, următorule al părinților celor lăudați;
Bucură-te, cela ce petreci în locașurile cele de sus împreună cu toți sfinții;
Bucură-te, chivernisitorule al darurilor celor bune pentru noi cei pământești;
Bucură-te, moștenitorule al veseliei din raiul cel de sus al desfătării;
Bucură-te, părinte Visarioane, mult milostive!

Condacul 2

Toată ceata dreptcredincioșilor se veselește astăzi la prăznuirea ta, iar Sfânta Biserică a Lui Hristos și cu cununi de flori împodobindu-se, îndeamnă pe toți a-ți aduce laude părinte Visarioane și Lui Dumnezeu cântare de mulțumită : Aleluia!

Icosul 2

Pe dascălul milosârdei, pe Ierarhul cel prea bun al Lui Hristos, veniți toți credincioșii, cu cununi de laude să-L încununam și din inimi veselitoare să-I strigăm așa :
Bucură-te, apărătorule prea tare al dreptătii;
Bucură-te, sfeșnicule prea luminate al credinței;
Bucură-te, râul milosteniei cel nedeșertat;
Bucură-te, că turma Lui Hristos ai păscut cu ochi privighetori;
Bucură-te, că pe aceeași turmă la dumnezeeștile pășuni ai adus;
Bucură-te, ajutătorul celor năpăstuiți;
Bucură-te, turnul înfrânării cel neclătit;
Bucură-te, cel ce ai fost pildă bună sihaștrilor;
Bucură-te, că nedreptății te-ai împotrivit cu toată tăria ta;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, că de sus ai fost împodobit cu dumnezeiască cinste;
Bucură-te, împreună cu îngerii vorbitor;
Bucură-te, părinte Visarioane, mult milostive!

Condacul 3

Auzit-am toți despre minunile tale sfinte și nepricepându-ne nicicum, fiind cuprinși nu numai de bucurie ci și de frică, ne rugăm ca prin mijlocirile tale către ziditorul, să ni se lumineze mintea ca să putem cânta Lui Dumnezeu împreună cu tine: Aleluia!

Icosul 3

Din tinerețe plin fiind de dorul Duhului Sfânt ai păstorit cu înțelepciune turma Lui Hristos și ai fost nevoit să suferi umilințe și necazuri din partea celor ce fără dreptate te prigoneau. Pentru aceasta și noi îți aducem cântarea aceasta :
Bucură-te, episcopule prea luminate al cetății Larissei;
Bucură-te, lauda poporului celui binecredincios;
Bucură-te, dascălul cel neîntrecut al înfrânării;
Bucură-te, cumpăna cugetării și a faptei bune;
Bucură-te, mângâierea cea mare a celor din nevoie;
Bucură-te, lauda preoților și ocrotitorul lor;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale dobândim de la Mântuitorul Hristos, milă și bogate daruri;
Bucură-te, că din tinerețe te-ai dat pe tine Atotțiitorului Dumnezeu;
Bucură-te, că pentru smerenia ta, ai primit ungerea prea sfântă;
Bucură-te, că ai luminat inimile multora prea înțelepte;
Bucură-te, păstorule al celor credincioși;
Bucură-te, că acum te veselești în staulul cel ceresc;
Bucură-te, părinte Visarioane, mult milostive!

Condacul 4

Prea milostive părinte, te rugăm cu multă umilință, primește această a noastră smerită laudă și cu milostivire și bunătate mijlocește către Dumnezeu, ca să dăruiască robilor săi, sănătate și vindecare de boli tuturor celor ce cânta împreună cu tine : Aleluia!

Icosul 4

Părinte Ierarhe Visarioane, făcându-te tu dascăl mântuitor, ai învățat pe credincioși, cu cuvântul și cu fapta și i-ai povățuit către lumina poruncilor Lui Hristos. Pentru aceasta și mutându-te către Domnul de carele ai dorit din tinerețile tale, te rugăm să nu ne lași pe noi sărmani până în sfârșit, pentru care îți cântăm :
Bucură-te, că de sus nevăzut ne înveți pe noi, căile faptelor bune;
Bucură-te, că pe noi ne povățuiești să fim vrednici locuitori ai cereștilor locașuri;
Bucură-te, că ești povățuitorul mântuirii noastre;
Bucură-te, doritorule părinte și doctore al sufletelor noastre;
Bucură-te, odor neprețuit al cetății Larissei;
Bucură-te, că minunile tale în toată lumea s-au vestit;
Bucură-te, făclie care luminezi pe cei dintru întunericul păcatelor;
Bucură-te, slujitorule credincios al stăpânului tuturor;
Bucură-te, că prin smerenie și curăție, marilor arhierei și dascăli te-ai asemănat;
Bucură-te, lucrătorule prea bun în via Lui Hristos;
Bucură-te, slugă credincioasă care ai înmulțit talantul cel încredințat ție de Domnul;
Bucură-te, că pentru toate ostenelile tale ai fost încununat de Mântuitorul lumii;
Bucură-te, părinte Visarioane, mult milostive!


Condacul 5

Omule al Lui Dumnezeu și credincioasă slugă, chivernisitorule al tainelor Lui și bărbat al doririlor Duhului, stâlp însuflețit și icoană vie, pe care biserica Larisselor, lăudându-te, te-a primit ca pe o dumnezeiască comoară, îndemnând pe toți credincioșii să cânte neîncetat Lui Dumnezeu cântarea : Aleluia!

Icosul 5

Următor făcându-te marelui arhiereu, cuvioase părinte Visarioane și bună mireasmă făcându-te lui, ți-ai luminat făclia cu untdelemnul milosârdiei,  urmând poruncilor Lui. Pentru aceasta te desfătezi acum împreună cu dânsul, veselindu-te cu toți sfinții, cu care împreună nu înceta a cere ca să ne împărtășim și noi de dumnezeiasca Împărăție, pentru care ne rugăm, și-ți cântăm acestea :
Bucură-te, de Dumnezeu purtătorule părinte;
Bucură-te, că din tinerețe ți-ai curățit trupul cu înfrânare;
Bucură-te, că prin smerenie te-ai ridicat la cele mai desăvârșite trepte ale sfințeniei;
Bucură-te, că ai fost luminat de Duhul cel întru tot sfânt;
Bucură-te, că te numeri împreună cu îngerii și cu cetele arhiereilor;
Bucură-te, arhiereule cel cu chip frumos și dumnezeiesc;
Bucură-te, că petreci acum în ceruri;
Bucură-te, că te veselești ca un ales în curțile Domnului;
Bucură-te, viță prea roditoare din via Domnului;
Bucură-te, că ai odrăslit strugurii faptelor bune;
Bucură-te, că verși râuri sfinte de învățături;
Bucură-te, că te rogi cu îndrăzneală pentru sufletele noastre;
Bucură-te, părinte Visarioane, mult milostive!

Condacul 6

Râvnind la petrecerea cea îngerească ai defăimat părinte toată mărirea cea lumească și ai urmat Domnului de carele ai dorit și cărarea Lui cea dumnezeiască ai desăvârșit, de dragostea Lui nicidecum despărțindu-te, pentru care și noi îți cântam împreuna cu tine, cântarea : Aleluia!

Icosul 6

Arătatu-te-ai prea sfințite ca o stea prea luminoasă și ca un adevărat arhiereu, plin de înțelepciune dumnezeiască, în conducerea turmei celei cuvântătoare, iar noi cinstindu-te astăzi după cuviință, te rugăm să mijlocești, ca să fim scoși din amețeala cea cumplită a patimilor, pentru care îți cântăm aceste laude :
Bucură-te, că verși noian de îndurări peste toți cei ce aleargă la ajutorul tău;
Bucură-te, izvorul cel nesecat al milei;
Bucură-te, tare ajutător al celor năpăstuiți;
Bucură-te, neclintită mângâiere a săracilor;
Bucură-te, liman de scăpare a tuturor celor din nevoi;
Bucură-te, miluitorul și ocrotitorul văduvelor;
Bucură-te, adevărată folosință și bun îndrumător al tinerilor;
Bucură-te, că nicio suferință nu te-a despărțit de dragostea Lui Hristos;
Bucură-te, că nu ai fost iubitor de slava cea deșartă;
Bucură-te, că laudele oamenilor și înălțările semenilor nu le-ai căutat și nu le-ai iubit;
Bucură-te, că ai fugit de valurile vieții celei înșelătoare;
Bucură-te, moștenitorule al fericirii celei veșnice;
Bucură-te, părinte Visarioane, mult milostive!

Condacul 7

Nicidecum nu ne pricepem, de unde vom începe a-ți aduce laudă părinte : Cu ce cântare vrednică te vom încununa? Ci amintindu-ne cu evlavie de toate faptele tale și minunându-ne de puterea cea dată ție de către bunul Dumnezeu, laudă și mărire îți înălțăm, strigând : Aleluia!

Icosul 7
În muntele cel înțelegător suindu-te, ai intrat în norul cel de taină de Dumnezeu înțelepțite și te-ai învățat adâncurile Duhului, prin taină însemnând cu degetul Lui Dumnezeu împreunarea treimei în lespezile inimii tale Visarioane. Pentru aceasta te-ai arătat ca un luceafăr și dascăl prea ales al cetății Larissei, pentru aceea și noi îți aducem aceste laude :
Bucură-te, că pe pământ ai petrecut viață îngerească;
Bucură-te, că prin smerenie și multă înfrânare trupul ți l-ai depărtat de toate plăcerile deșarte;
Bucură-te, moșteanule al Împărăției Lui Hristos;
Bucură-te, slujitorule neadormit al Sfintei Treimi;
Bucură-te, că te-ai făcut lăcaș Duhului celui Dumnezeiesc;
Bucură-te, că ai scuturat din sufletul tău nebunia lui Mamona, socotind-o ca pe o închinare de idoli;
Bucură-te, că izbăvești pe toți din cursele și sfaturile răului vrăjmaș;
Bucură-te, că pururea ești lăudat ca un înger pământesc și mărit ca un om ceresc;
Bucură-te, că numai pe calea bunătăților ai urmat;
Bucură-te, că fapta cea bună și plăcută Lui Dumnezeu ai lucrat;
Bucură-te, pildă a faptelor celor minunate;
Bucură-te, visterie de izvoare nesecate;
Bucură-te, părinte Visarioane, mult milostive!

Condacul 8

O, slăvite Visarioane, tu si după moarte fiind viu, te rugăm nu ne lăsa sărmani, ci vino părinte nevăzut si stai astăzi impreună cu noi, fii tăi, cei ce săvârsim cu bucurie pomenirea ta cântând cu evlavie : Aleluia!

Icosul 8

Văzând ingerii frumusetea sufletului tău celui prea sfintit, pururea pomenite, au strigat cu veselie intru iesirea ta :
„Vino dar de te suie către Dumezeu de carele ai dorit. Vino Visarioane la praznicul cel vesnic si lăsând cele de jos, suie-te sus si te bucură impreună cu ingerii”. De aceea si noi laudându-te din inimă curată, iti cântam acestea :
Bucură-te, că acum dăntuiesti in ceruri impreună cu toti sfintii;
Bucură-te, că in trup fiind, ai râvnit vietii ingeresti;
Bucură-te, de-a pururi prea lăudate ierarhe;
Bucură-te, că ai fost următor tuturor sfintilor celor din veac;
Bucură-te, minte luminată de Dumnezeu insuflată;
Bucură-te, că si dupa moarte slujesti intru inăltime;
Bucură-te, că strălucesti in lume ca un luceafăr;
Bucură-te, că ai invătat pe toti cum se cuvine a lăuda pre Domnul;
Bucură-te, ostasul cel nebiruit al Lui Hristos;
Bucură-te, că lupta cea bună te-ai luptat;
Bucură-te, că credinta cu tărie ai apărat;
Bucură-te, că pentru ale tale osteneli, răsplătire vesnică ai luat;
Bucură-te, părinte Visarioane, mult milostive!

Condacul 9

Urmând Lui Hristos cu credință și omorând săltările trupului, te-ai arătat pe pământ ca un alt Ilie și aprinzăndu-te de dumnezeiască râvnă, ai stat cu tărie împotriva celor fără de lege, pururea învățând și înălțând neîncetat Lui Dumnezeu cântarea : Aleluia!

Icosul 9

Legii Domnului urmând, ai amestecat prea bine râvna lui Ilie cu blândețile lui Moise, și de amândouă fiind plin, te-ai arătat prea iscusit propovăduitor și învățător tainelor dumnezeiești. Iată, noi minunându-ne, strigăm ție :
Bucură-te, cârmuitorule prea bun;
Bucură-te, apărătorule al așezămintelor apostolești;
Bucură-te, că te-ai ridicat cu sfințenie, ca un măslin roditor;
Bucură-te, că ai înflorit ca un finic și ca un cedru al Lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai făcut vas ales aromatelor celor de taină;
Bucură-te, cel ce vesești inimile tuturor credincioșilor;
Bucură-te, că graiurile tale sunt mai dulci decât mierea;
Bucură-te, că ai slăvit pe Dumnezeu, nu numai cu cuvintele, ci și cu faptele;
Bucură-te, că pentru aceasta ai câștigat de la Dânsul mărirea cea veșnica;
Bucură-te, că acum locuind în ceruri, nu uiți pe cei de pe pământ;
Bucură-te, că miluiești pe toți cei ce se roagă ție cu credință;
Bucură-te, că ne scapi pe noi din primejdiile și valurile vieții;
Bucură-te, părinte Visarioane, mult milostive!

Condacul 10

Cu ungerea preotiei luminându-ti cugetul, ai povătuit turma Lui Hristos către păsunea cea mântuitoare si mutându-te către viata cea fără de sfârsit si lumea nespusă, unde este râul desfătării si multimea dreptilor si cuviosilor, cânti Lui Dumnezeu impreună cu noi : Aleluia!

Icosul 10

Adunându-ne astăzi în sfânta biserică în care se cinstește amintirea ta, ne închinăm cu evlavie în fața icoanei tale, și cerem să mijlocești către Atotputernicul Dumnezeu ca să dobândim iertarea păcatelor și mântuirea sufletelor, strigându-ți așa :
Bucură-te, alesule ierarhe, pururea pomenite;
Bucură-te, cel ce ești lumină înaltă;
Bucură-te, viețuitorule în lăcașul celui prea înalt;
Bucură-te, părinte și preaiscusite învățătorule;
Bucură-te, întărirea credincioșilor;
Bucură-te, stâlp neclintit al ortodoxiei;
Bucură-te, că ai surpat cu vitejie învățăturile celor rău credincioși;
Bucură-te, liman al celor învăluiți;
Bucură-te, alinarea valurilor turbate;
Bucură-te, că ne izbăvești pe noi de patimi;
Bucură-te, că  prin rugăciunile tale, alini durerile celor ce sunt în nevoie;
Bucură-te, că din necazuri și strâmtori mântuiești pe toți cei ce aleargă la ajutorul tău;
Bucură-te, părinte Visarioane, mult milostive!

Condacul 11

Luminându-te cu mintea, înfrumusețându-te cu credință, împodobindu-te cu împărtășirile bunătăților, te-ai mutat către Dumnezeu ca să primești darurile nevoințelor și roadele ostenelilor tale. Pentru acestea și noi săvârșind pomenirea ta cea sfântă, cu credință strigăm : Aleluia!

Icosul 11

Cu alegerea dumnezeiască făcându-te arhiereu prea cuvios al cetății Larissei, te-ai arătat și canon prea iscusit al dreptății și pildă tuturor bunătăților.O! părinte Visarioane, mustrând și certând întocmai ca și Pavel apostolul și făcându-te tuturor toate ca pe toți să-i dobândești, pentru aceea și noi din adâncul inimii strigăm :

Bucură-te, ocârmuitorule prea bun al celor ce umblă pe marea vieții cea înviforată;
Bucură-te, scăparea din valurile cele tulburi ale păcatelor;
Bucură-te, alinarea valurilor tulburate ale celor căzuți în păcate grele;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale, furtunile se risipesc;
Bucură-te, că de patimile cele cumplite ne mântuiești;
Bucură-te, ajutorul celor cufundați în multe primejdii;
Bucură-te, că prin minunile tale ai făcut să strălucească credința;
Bucură-te, întelepte rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, tămâia cea bine primită înaintea Domnului;
Bucură-te, că prin rugăciunea ta cea fierbinte, am scăpat de boala cea cumplită a ciumei;
Bucură-te, că prin tine primim pururea ajutor în vremuri de strâmtoare;
Bucură-te, ajutorul cel tare al celor dintru încercări;
Bucură-te, părinte Visarioane, mult milostive!

Condacul 12

Cu smerenia Duhului împodobindu-te, pe scaun înalt ai șezut prea sfințite și binecuvântând cu puterea sfintelor tale mâini, pe popoare le-ai adus prinos Lui Dumnezeu. Pentru aceasta, toată biserica te laudă pe tine ca pe un sfințit păstor, cântând Lui Dumnezeu : Aleluia!

Icosul 12
În această zi a prăznuirii tale părinte Visarioane, cetatea Larissei, cu mulțimea călugărilor mănăstirii celei de tine zidită, cu credință adunându-se laolaltă, la sicriul moaștelor tale, cel făcător de minuni și plin de mireasmă, fac pururea amintirea ta, iar noi aducem ție cântări de laudă, strigând cu umilință :
Bucură-te, slăvite părinte, făcătorule de minuni;
Bucură-te, podoabă prea aleasă a ierarhilor;
Bucură-te, că în viață te-ai purtat cu cuget curat;
Bucură-te, că întreg poporul cel de tine miluit te prea mărește;
Bucură-te, că și ție de Dumnezeu fericite, s-a gătit pod de suire la cer;
Bucură-te, că mijlocești pentru izbăvirea celor robiți;
Bucură-te, că ne mântuiești pe noi din toată primejdia și nevoia;
Bucură-te, grabnic ajutător al tuturor celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, întărirea tuturor celor din grea pătimire;
Bucură-te, a pustnicilor dulce mângâiere;
Bucură-te, ocrotitorul tinerelor fecioare;
Bucură-te, că te rogi neîncetat pentru pacea lumii;
Bucură-te, părinte Visarioane, mult milostive!

Condacul 13

O! prea bunule și întru tot lăudate părinte Visarioane primește de la noi această smerită cântare de laudă și mulțumire ce-ți aducem ție acum și te rugăm : mijlocește cu fierbinte dragoste, către înduratul Dumnezeu, ca să viețuim după voia Sa cea sfântă, în lumea aceasta amăgitoare și degrabă trecătoare, ca după trecerea noastră de aici, să fim rânduiți în ceata celor de-a dreapta Lui, pentru care nu vom înceta a-I aduce cântare în toată vremea : Aleluia!
( acest condac se zice de 3 ori, apoi Condacul 1 si Icosul 1 )
Apoi se zice otpustul :
Pentru rugăciunile sfinților Părinților nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-ne și mântuiește-ne pe noi.Amin!

10 sept. 2013

De la animal la om

Caci tot unii au placerea deosebita sa-si lase copiii sa agreseze animalutele si, mai rau, sa le omoare cu sange rece....voi povesti acum soarta – pana la acest moment – a unui tanar, vecin cu mine.

Acum acest tanar are in jur de 16-18 ani....nu stiu cu exactitate. Insa, cand era de 5-6 ani, avea o placere sadica, neoprita de parinti sub pretextul „e si el copil”, sa omoare catelusi si pisici.

Timpul a trecut, copilul parea ca s-a mai linistit....parea, desi mai avea accese de agresivitate verbala, fizica mai rar. Probabil ca mai chinuia animalele.

Acum e arestat. Impreuna cu un alt tanar a intrat peste o batrana si a omorat-o.

Normal ca, in cazurile unde intervine parintele sau anturajul in educatia copilului, soarta acestuia se schimba si poate deveni un adult respectabil.
Dar acolo unde parintele sau societatea nu intervin, se naste monstrul.

Era o zicala „azi furi un ou, maine furi un bou”.
E valabil si pentru „azi agresezi un pui, maine iti bati parintii”, dar si pentru „azi omori un catel, maine omori un om”.

Esti parinte? Fi mai atent la ce face copilul tau! De tine depinde viitorul lui!

Nimic nu-i intamplator

Patima ce o gandim si manifestam in privinta unor aspecte ale vietii unde dorim, cu tot dinadinsul, sa detinem controlul determina atragerea platii conform gandurilor noastre.

Evident, Universul ne da sa traim ce le dorim celorlalti lasand sa treaca o perioada, mai scurta sau mai lunga, prin care primim un ragaz de constientizare a greselilor si rectificare a efectelor acestora. Doar circumstantele difera.
Cum am observat in ultimii ani gandiri, stiluri de viata si destine, am fost atenta si la o stire aparuta pe un canal de televiziune privitor la poetul nostru, Mihai Eminescu.

Iata ce scria Mihai Eminescu despre cainii comunitari, in 1876 :
"D.N. Pascu, subprefect în ţinutul Dorohoiului, primblîndu-se pe uliţele Mihăilenilor, a fost muşcat de un cîine turbat. Idrofobia au cuprins fără scăpare organismul numitului mai sus, încît, cu toate silinţele amicilor şi rudelor, dar mai ales cu toată lăudabila îngrijire de aproape din partea dlui Dimitrie Moruz, prefectul de Dorohoi, au repauzat în 17 curent.
Acest caz ne reîmprospătează în minte drepturile de cari se bucură ab antiquo cînii în iubitul nostru oraş Iaşi, cari drepturi ar trebui supuse unei filantropice reviziuni din partea locurilor competente. Fiind odată bine stabilit că este oarecare deosebire între Iaşi şi Mihăileni, am întreba cu multă umilinţă: oare multă vreme au să rămîie neatinse imunităţile cînilor din oraş, cari cînd izolaţi, cînd doi cîte doi, cînd constituiţi în mici societăţi de voiagiu, se bucură de o existenţă foarte nesupărată şi totuşi foarte supărătoare pentru conlocuitorii lor bipezi. De aceea, pentru a evita o statistică specific ieşană a cazurilor de idrofobie, credem că nu greşim rugînd autorităţile competente a ordona o mai strictă mînuire a măsurilor pentru stîrpirea cîinilor de prisos"
Animalele, ca si oamenii, sunt tot creatia Lui Dumnezeu – sau a naturii sau Universului sau cum vreti sa spuneti fortei ce creeaza atat de inteligent.
Daca omul isi construieste o casa si altul vine cu buldozerul si o darama, detinatorul casei va veni cu bâta, pusca si tot neamul sa il invete minte pe distrugator,nu?
E destul de naiv cel ce crede ca Dumnezeu creeaza ceva si permite sa ii fie distrusa creatia. De aceea, El a creat niste legi ale actiunii si reactiunii. In Vechiul Testament acestea au fost numite banal “dinte pentru dinte”.
Evident, Dumnezeu nu pedepseste, ci insasi gandirea si actiunea omului atrage asupra lui efectul manifestat prin mijlocirea legilor actiunii si reactiunii. Deci, omul se pedepseste singur.
Sa vedem, dupa ceva ani ce s-a petrecut in viata lui Mihai Eminescu conform wikipedia :


28 iunie 1883 - a fost internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de psihoză maniaco-depresivă, nicidecum ceva incurabil.
20 martie 1889. Concluzia raportului medical a fost următoarea: “dl. Mihail Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”

Departamentulde Parazitologie, Universitatea de Medicina si Farmacie "Victor Babes", Timisoara afirma ca "dupa analizarea ipotezelor medicale, concluzionam ca el a suferit de tulburare bipolara si a murit datorita intoxicarii cu mercur, un tratament inadecvat administrat ca urmare unui diagnostic incorect (sifilis). Internat in locuri inadecvate si tratat de catre medici incompetenti, el a suferit nu doar fizic ci si moral, nu s-a putut adapta stressului si a murit in mod prematur".

Universul a indeplinit dorinta lui Mihai Eminescu. El a dorit “stârpirea” cainilor, insa dorinta de exterminare a vietii altei creatii atrage dupa sine intreruperea vietii proprii, in circumstante asemanatoare.
Moartea cainilor nu ar fi fost fireasca, ci sub actiune criminala. Exact acelasi lucru s-a oferit lui Eminescu, conform cerintei sale exprimate in urma cu cativa ani.

De obicei, cei care gandesc agresiv fata de animale o fac si fata de oameni. Cu siguranta, poetul judeca si regreta existenta unora care se opuneau planurilor sale.

Cine ucide o fiinta, va muri in mod asemanator.

Evident, multi vor considera o coincidenta. Urmariti numai gandirea si manifestarile oamenilor din jurul dvs si modul in care moare. Veti gasi enorm de multe “coincidente” intre ceea ce gandeste el in general, ce doreste celorlalti, ce atrage in viata lui si cum pleaca din aceasta dimensiune.

PS. Tulburarile psihice sunt rezultatul refuzului acceptarii existentei in viata a unor fiinte.
      Tumorile sunt rezultatul refuzului acceptarii propriei vieti. In functie de localizare se       
       poate interpreta genul de ganduri ce au determinat aparitia celulelor tumorale.