5 ian. 2011

DESPRE NESTIUTELE JUDECĂTI ALE LUI DUMNEZEU

Un călugăr din pustia Schetică, mergând la Alexandria să-si vândă lucrul mâinilor sale – că lucra la cosnite, a văzut o înmormântare. Murise ighemonul acelei cetăti, un mare păgân, care omorâse mii de crestini, că era pe timpul marilor persecutii. Era o zi frumoasă si mergea tot orasul după el, îl ducea la groapă.

Când a ajuns acasă, un pustnic mare, care vietuia în pustie de 60 de ani si trăia numai cu

rădăcini si cu ce găsea prin pustie, a fost mâncat de o hienă.

Atunci s-a gândit călugărul: ighemonul, care a omorât mii de crestini, cu câtă cinste mergea la groapă, iar ăsta care a slujit lui Dumnezeu 60 de ani si a trăit numai în post si rugăciune, l-a mâncat hiena! Ce fel de judecăti are Dumnezeu? Mi se pare că Dumnezeu, fiind prea bun, îngăduie si lucruri nedrepte.


Am să mă rog lui Dumnezeu să-mi arate cum sunt judecătile Lui, că si unii oameni judecă împotriva proniei, a purtării de grijă a lui Dumnezeu. Cutare este rău, este păcătos, si-i merge bine. Altul este bun, dar copiii îi sunt răi, femeia îi este bolnavă, iar el scapă de un necaz si dă peste altul.

Unul este rău si trăieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roagă lui Dumnezeu, posteste, si numai de scârbe dă, iar altu-i rău, înjură, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu.

Si asa, călugărul a observat multe lucruri de acestea, cum zice la Proorocul Ieremia:

Doamne, ce este, căci calea celor răi sporeste si calea celor drepti totdeauna este în necaz?

Si din ziua aceea a început să se roage: „Doamne, arată-mi judecătile Tale, ca să nu judec!” Si a început a se ruga călugărul acela lui Dumnezeu, să-i arate judecătile Lui; cum de unul, săracul, care-i sfânt si drept, este bolnav, suferă, dă de necazuri, de scârbe, iar altul păcătos îsi face de cap, este sănătos si bogat, are trecere, ajunge mare în dregătorii, în cinste, si în toate îi merge bine.


„Să-mi arate Dumnezeu judecătile Lui, că si eu de multe ori m-am tulburat de lucrul

acesta, că am văzut multe nedreptăti, pe care, mi se pare mie că Dumnezeu le-a îngăduit”.

Iar Preabunul Dumnezeu, fiindcă omul nu stie judecătile Lui, i-a arătat într-un chip ca acesta judecătile Sale, desi putea să-l piardă pentru această iscodire, ca să stie tainele lui Dumnezeu, pe care nu le stiu nici îngerii. Dar, pentru că-l iubea, având viată sfântă, a vrut să-l înteleptească, căci judecătile lui Dumnezeu nimeni nu le poate sti.

Odată a plecat pustnicul singur la Alexandria să-si vândă cosnitele, că era cale de trei zile.

Dar cum a pornit de la pestera lui, într-o poiană frumoasă, i-a iesit în cale un alt călugăr, tânăr,

foarte frumos.
– Blagosloveste, părinte!
– Domnul, fiule, să te blagoslovească!
– Unde mergi, părinte?
– Mă duc până la târg, să-mi vând lucrul mâinilor.

Ei vindeau cosnitele si cumpărau pâine, făceau pesmeti, si se hrăneau cu verdeturile care

le mai găseau prin pustie.

Părinte, eu tot la Alexandria merg.
– Slavă lui Dumnezeu că am tovarăs de drum!


După ce i-a luat sarcina bătrânului, călugărul cel tânăr i-a spus:

– Părinte, uite ce este. Stii ce trebuie să facă călugării când merg la drum! Să se roage tot timpul si să vorbească cu Dumnezeu. Asta este datoria călugărului si a crestinului, când merg pe drum, să se roage.

– Asa, părinte, până la Alexandria ne căutăm de rugăciune!

– Să nu vorbim un cuvânt! i-a zis cel tânăr. Mergând noi pe drumul ăsta trei zile, ai să

vezi la mine niste lucruri înfricosate. Să nu vorbesti, să nu mă judeci si să nu-ti calci jurământul!
– Da, fiule! Dacă mi-o ajuta Dumnezeu, nu voi mai vorbi!
Si au pornit amândoi. Călugărul tânăr ducea cosnitele si mergeau tăcând.

Pe la amiază, când soarele ardea foarte tare, au dat de un sat si au iesit înaintea lor doi

oameni tineri:

– Părintilor, de acum nu mai puteti călători, pentru că soarele arde foarte tare. Haideti la

noi!


Acei doi tineri i-au primit cu mare cinste, căci în Orient, în timpul zilei nu poti călători, decât numai dimineata si seara. Si acolo asa-i traditia, cum te-a primit în casă, să te spele pe picioare. Mântuitorul a spus lui Simon fariseul: Am intrat în casa ta, apă pe picioarele Mele n-ai

turnat! Pentru că acolo nisipul este foarte fierbinte si când ai ajuns în casa omului si-ti dă oleacă

de apă rece pe picioare, îti face mare bine. Picioarele se înfierbântă groaznic din cauza nisipului

si a pietrelor.

Acei tineri, când au aflat că sunt din pustia Schetică, unde erau numai călugări sfinti – Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Macarie cel Mare, Sfântul Sisoe cel Mare, Sfântul Onufrie cel Mare, si alti mari sihastri care-i avem în calendar –, i-au primit cu mai mare cinste, cu dragoste, le-au spălat picioarele, i-au odihnit si i-au pus la masă.

Tinerii aceia aveau în casă un vas de argint, foarte scump, ce rămăsese din neam în neam.

În acel vas le-au pus mâncare pustnicească, din evlavie, dându-le cuvenita cinste.
Călugării au mâncat, au mutumit, si s-au dus să se odihnească, că erau obositi.



Spre seară, când să plece la drum, călugărul cel tânăr a furat vasul de argint. Călugărul cel

bătrân a văzut si se gândea: „Ia uite! Ne-au primit oamenii cu atâta cinste, ne-au spălat picioarele,

ne-au dat mâncare, si călugărul ăsta a furat blidul de argint”.

Mergând ei mai încolo, au trecut peste o punte. Călugărul cel tânăr a făcut cruce pe acel vas si l-a aruncat în apă. Bătrânul a văzut si se gândea: „Ce nedreptate! De ce o fi luat blidul si l-a aruncat în apă? De ce nu l-a lăsat acolo?” Dar a tăcut, că avea legământ ca până la Alexandria să nu vorbească.

Seara au ajuns la alti doi tineri. Si aceia le-au iesit înainte, i-au primit cu dragoste, le-au

spălat picioarele, cum este obiceiul, si le-au dat odihnă. Aceia aveau un copilas de câteva luni.

Dimineata, când să plece, călugărul cel tânăr s-a dus la leagănul copilului, fără să observe

părintii lui, si l-a ucis.

Bătrânul a văzut si zicea în inima lui: „Cu ce criminal am pornit eu la drum! Acolo a furat blidul de argint, aici a omorât copilul!” Dar el l-a prevenit: „Ai să vezi multe la mine în drumul ăsta, să nu cumva să vorbesti, căci calci jurământul!”



A doua zi pe la amiază, trecând printr-un sat, le-a iesit în cale un gospodar:

– Părintilor, nu mai puteti merge de-acum, că este soare si este căldură mare. Haideti la

noi să vă odihniti câteva ore si mai către seară veti pleca iarăsi!

Omul acela avea un câine rău legat, care păzea toată gospodăria. I-a primit omul, i-a ospătat, i-a odihnit. Mai către seară, când a început a se răcori, au plecat ei. Călugărul cel tânăr s- a dus înapoi si fără să observe stăpânul, a făcut o cruce peste câine si câinele a sărit în sus si a murit.



Atunci bărbatul vedea, dar tăcea: „Ce treabă-i asta? Acolo a furat blidul de argint, dincolo

a gâtuit copilul, aici a omorât câinele!”

Mergând ei a doua zi, în drum au trecut pe lângă o cârciumă. Acolo nu mai vorbeau de Dumnezeu, vorbea alcoolul în capul lor: chiuiau, cântau, fluierau, înjurau; si când i-au văzut pe călugări, au început a striga: „Uite popa, măi!” – omul când este beat, nu mai vorbeste el, vorbeste diavolul!

Călugărul cel bătrân n-a zis nimic, îsi căuta de drum. Dar cel tânăr se întoarce la cârciumă

si face trei metanii. După ce s-a închinat la cârciumă a plecat mai departe .

În marginea pădurii era un sat si o biserică pustie. Nu avea nici cruce, usile luate, geamuri sparte; biserică pustie, părăsită de vreo 40 de ani. Călugărul cel tânăr a luat câteva pietricele, le-a însemnat cu Sfânta Cruce si a început a arunca în biserică.

Dar călugărul cel bătrân zicea în mintea lui: „Ia uite, măi! Dacă ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi făcut acestea. Dar este de la diavolul, că la cârciumă s-a închinat, iar în biserică aruncă cu pietre”. Dar nu avea voie să vorbească. Mai era până la Alexandria o zi.



A treia zi dimineată, mergând ei în marginea unui sat, ajung la o casă acoperită cu paie si

cu stuf. Pe prispa casei erau cinci copilasi care plângeau. Călugărul cel bătrân a scos ceva din

rucsac si le-a dat. Apoi i-a întrebat.
– De ce plângeti?
– Ieri au îngropat-o pe mama!
– Dar tată aveti?
– Tata a murit anul trecut.

Ei n-aveau, săracii, nici tată, nici mamă. După ce au plecat, călugărul cel tânăr se întoarce

înapoi si dă foc casei. Copiii au fugit care încotro.

Călugărul cel bătrân se gândea: „Acesta este om? A dat foc la casă! Doamne, cât am să mai rabd eu pe ucigasul acesta? Acolo s-a închinat la cârciumă, dincolo a bulgărit biserica! Ăsta numai rele face!” Dar tăcea din gură, că seara ajungeau la Alexandria în oras.

Când au ajuns la Alexandria era seară. Acolo era o vilă mare si proprietarul nu era acasă. Călugărul cel tânăr s-a uitat oleacă la casă, si numai ce-l vede pe vârful casei. Într-un ceas a desfăcut toată casa. A sfărâmat acoperisul, usile, geamurile, tot ce era în casă a stricat.



Cel bătrân s-a minunat cum într-un ceas a sfărâmat toată casa, si s-a speriat când a văzut. Dar acum, fiindcă ajunsese la Alexandria, putea vorbi. Când s-a dat jos acela, după ce a sfărâmat toată casa omului, l-a luat deoparte si l-a întrebat:

– Ia ascultă, frate! De acum nu mai pot tăcea! A fost jurământ între noi să nu vorbim până

aici. Să-mi spui tu mie ce esti tu! Drac esti, om esti, ori înger esti!
– Dar de ce, părinte? Am făcut ceva rău?
– Măi, dar de trei zile, de când mergem împreună, ai făcut numai lucruri rele!
– Dar ce-am făcut, părinte, rău?

– Păi bine, măi, oamenii aceia de acolo, când ne-am coborât din munte, nu ne-au primit? Nu ne-au ospătat? Si ce au avut ei mai scump, un blid de argint, nu l-ai furat de acolo si l-ai aruncat în apă?

– Si ce zici, părinte?

– Rău ai făcut! Mare sminteală, că oamenii aceia ne judecă că am furat!



Părinte, trei lucruri mari si bune am făcut acolo! Blidul acela de argint era litierul de la biserica din acel sat. Îl furase străbunicul acelora, dar ei nu stiau. Era scris pe dânsul cu slovă bisericească veche: „Acesta este litierul bisericii Sfântul Nicolae, donat de familia cutare, si cine îl va înstrăina de la biserică să stea în iad până îl va întoarce înapoi”.

Asa scria pe blid. Si din cauza blidului aceluia, nouă suflete care l-au folosit se munceau


în iad. Si acum aveau să meargă si acestia în iad, fiindcă îl foloseau. Si mie mi-a fost milă de

dânsii si am furat blidul; dar mie nu mi-a trebuit, că l-am aruncat în apă.

A doua zi va veni paraclisierul bisericii să se scalde în apa aceea, si va afla vasul. Acela de la biserică, cunoscând slova bisericii, o să-l ducă la preot. Si când va pune blidul în Sfântul Altar, cei nouă vor iesi din iad, pentru că este scris acolo: „Să stea în iad până îl vor întoarce înapoi”.Deci eu, părinte, trei lucruri bune am făcut acolo: i-am scos si pe acei nouă din iad, i-am

păzit si pe acestia vii să nu intre, si am dat si blidul bisericii înapoi, ca să-l aibă, că era de mare

nevoie. Si tu zici că rău am făcut, dar eu bine am făcut!

Atunci s-a minunat bărânul. „Ia uite, frate, cum a fost. Si eu socoteam că este hot, că a

furat blidul!
– Dar când ai ucis copilul, tot bine ai făcut?
– Bună treabă am făcut si acolo.
– Cum, ai omorât copilul si zici că bună treabă ai făcut?



Stai si nu judeca după mintea ta! Ai văzut copilasul? Acela a fost zămislit în ziua de Pasti. Si avea pus canon de la Dumnezeu, pentru că nu s-au înfrânat părintii în ziua Învierii Domnului, copilul avea să ajungă la 20 de ani comandant de tâlhari si avea să omoare pe părintii lui. Acesta este canonul pentru neînfrânarea lor; si multă lume avea să omoare si mari tulburări avea să facă în lume, pentru că a fost zămislit într-o zi asa de mare.

Eu aici am făcut trei mari lucruri bune: am trimis sufletul copilasului la cer curat, am scăpat pe părintii lui de uciderea de mâna propriului lor fiu, si ei, găsind copilul mort, vor plânge foarte mult si, prin plânsul acela, li se iartă si păcatul că l-au zămislit în ziua de Pasti. Si tu zici că rău am făcut, dar eu bine am făcut!

– Dar acolo, de ce ai omorât câinele omului?

– Si acolo am făcut treabă bună! Câinele acela păzea toată gospodăria, dar a doua zi avea să turbeze. Si când trebuia să vină stăpâna să-i dea de mâncare, avea s-o muste si mare scârbă avea să fie la casa omului aceluia!



Fiindcă ne-a primit pe noi, mi-a fost milă de ei si am omorât câinele mai înainte, să n-o

muste pe stăpână. Si tu zici că rău am făcut, dar eu bine am făcut!

– Dar la cârciumă de ce ai făcut cruce si te-ai închinat?

– Si acolo am făcut treabă bună! În cârciuma aceea veniseră cei mai mari gospodari din sat. Epitropul bisericii, primarul si un mare gospodar. Ei s-au sfătuit să pună mână de la mână si să facă biserica din sat care era părăsită. Atunci când am trecut noi, ei au zis: „Doamne ajută să facem biserica!”

Măcar că erau în cârciumă, eu am văzut că oamenii au vrut să facă treabă bună, am făcut si eu trei metanii si am zis: „Doamne, ajută-le să facă biserica!” Si tu zici că rău am făcut, dar eu bine am făcut. Eu nu m-am închinat la cârciumă, m-am închinat lui Dumnezeu, să le ajute celor ce au pus hotărârea să refacă biserica părăsită.

S-a minunat bătrânul, zicând: „Nici aici nu am avut dreptate!”

– Dar acolo, când am ajuns în marginea satului, de ce ai aruncat cu pietre în biserică?



Aceea era biserica cea pustie! Si biserica fiind pustie, dracii jucau pe Sfânta Masă, pe geamuri, pe biserică si râdeau de pustiirea lăcasului lui Dumnezeu, si mi-a fost ciudă. Si ai văzut că am făcut cruce pe acele pietricele si am început a zvârli în biserică, iar diavolii au fugit de acolo! Eu n-am bulgărit biserica, ci pe diavolii care erau acolo!

– Dar acolo de ce ai dat foc la casa copiilor? Ai văzut copilasii si nu ti-a fost milă de ei?

– Ba mi-a fost mai milă ca tie! Si am făcut foarte bine. Ai văzut că acei copilasi nu aveau

nici mamă, nici tată, si au rămas cu cocioaba aceia de casă. Dar nu stiau ei că în prispa casei este



o comoară ascunsă de un străbunic de-al lor. Un vas cu bani de aur curat. Si eu am dat foc casei,

că ei trăiau în sărăcie si nu stiau că au comoara în prispa casei.

După câteva zile, copiii vor căuta pe-acolo să vadă ce-a mai rămas, si vor da de această comoară si o să cheme pe un mos de-al lor, care-i epitropul bisericii. Acela, fiind un om cu frica lui Dumnezeu, va lua în grija sa copiii aceia si cu banii găsiti le va face o casă mare cu tot ce le trebuie, o să-i poarte prin scoli si o să ajungă oameni mari si credinciosi.

Si tu zici că rău am făcut, părinte, că am dat foc casei, dar eu am făcut bine, că dacă nu

dădeam foc casei, nu găseau comoara!

– Dar aici de ce-ai stricat casa!

– Părinte, casa asta frumoasă a fost făcută cu bani de furat. Si era poruncă de la Dumnezeu asa: „Fiindcă s-a făcut cu osteneală străină si cu bani de furat, aici bărbat cu femeie niciodată nu vor trăi! Femeia trebuia să moară la primul născut. Numai bărbatul văduv avea să trăiască toată viata în casa aceasta”.



Si am stricat casa, că ei sunt dusi la o nuntă, si când vor veni si vor vedea că totul este

sfărâmat, vor face înapoi o casă mai mică, cu osteneala lor proprie si nu va mai muri nevasta la

primul copil.
Si tu zici că rău am făcut, dar eu am făcut bine după voia lui Dumnezeu.
Atunci a întrebat călugărul:
– Să-mi spui tu mie, măi frate, câte minuni mari ai făcut, ce esti tu?
– Dar să-mi spui si sfintia ta, ce te-ai rugat lui Dumnezeu!

– Eu mă rog de câtiva ani să-mi arate Dumnezeu judecătile Lui, că mi s-a părut că multe

lucruri nedrepte îngăduie Dumnezeu în lumea asta.

– Da? Dar n-ai auzit pe Isaia Proorocul? Pe cât este mai înalt cerul decât pământul, pe

cât este de departe răsăritul de apus, pe atât sunt mai departe judecătile Mele de judecătile

voastre si gândurile Mele de gândurile voastre, fiii oamenilor.

N-ai auzit pe Solomon ce spune? Pe cele mai grele decât tine nu le ridica si pe cele mai

adânci decât tine nu le cerca, ca să nu mori!



N-ai auzit pe David Proorocul care zice? Judecătile Domnului sunt adânc mult!

Cum ai îndrăznit tu, un om, să cerci judecătile lui Dumnezeu, pe care nici arhanghelii, nici heruvimii nu le stiu? Dar Dumnezeu n-a vrut să te piardă, că putea să te piardă pentru iscodirea asta, dar, stiind ostenelile tale, m-a trimis pe mine, părinte, să-ti arăt că judecătile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.

Vezi câte ai judecat tu de mine? Câte am făcut, ti s-au părut că sunt rele; că sunt ucigas, că am furat vasul, că am dat foc casei, si câte am făcut. Dar ele au fost toate bune foarte si toate de mare folos s-au făcut. Au fost bune după judecătile lui Dumnezeu, nu după judecătile oamenilor!

Si tu ai judecat ceva, dar judecătile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, că ele au fost bune

foarte! Tu ai zis că rău am făcut si eu numai bine am făcut. Deci, de acum înainte să nu mai

judeci pe nimeni si orice ai vedea să zici: Domne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecătile

Tale!

Deci, părinte sfinte, să nu mai îndrăznească nimeni din oameni să cerce judecătile lui

Dumnezeu, că nici îngerii nu pot sti judecătile Lui!



Dar, fiindcă esti om, Dumnezeu te-a iertat, însă m-a trimis să te înteleptesc să nu mai îndrăznesti să iscodesti judecătile Lui, că judecătile lui Dumnezeu sunt adânc mult si nu le poate sti nimeni, nici îngerii din ceruri.

Asadar să tinem minte din această povestire, că tot ce ni se pare nouă în lumea asta că-i strâmb si rău, de multe ori ne înselăm! Că nu cunoastem judecătile lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse.


Nu cerca cele necercate si nu voi să ajungi cele neajunse!Amin.

5 comentarii:

  1. Foarte mare înţelepciune! Toţi ar trebui să ne gândim la acesată pildă.
    Deşi, uneori, chiar şi cei mai credincioşi ne îndoim...pentru că tot oameni păcătoşi suntem!

    O zi bună, şi mulţumim!

    RăspundețiȘtergere
  2. DA!"Că nu cunoastem judecătile lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse. "
    Insa cum sa ne ghidonam existentel prin asemenea labirint ? Neintelesurile sunt multe.Raspunsurile asemenea...Asadar cum ai gandi oricum esti in eroare:))
    Sa nu mai gandim dupa niciun fel de repere chiar daca sun omenesti!?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ba sa gandesti...si inca cum...chiar din plin.Dar neacuzand!Nu,nu esti in eroare daca inveti sa respecti cateva "reguli".Dar ca sa fie respectate "regulile" trebuie perseverat.Si nu e usor!Ghidonarea existentei depinde de credinta,iar credinta ca si rugaciunea creste prin aplicarea acetor 'reguli".Anne,si eu traiesc in acelasi labirint ca si tine,dar vad liber deasupra si am invatat sa zbor,si acum vad si iesirea din labirint.Si tu o vezi,dar nu o constientizezi.

    RăspundețiȘtergere
  4. incredibila poveste...cu adevarat frumoasa...m-a inspirat mult si multumesc...e un adevarat dar aceasta poveste!

    RăspundețiȘtergere
  5. incredibila poveste...cu adevarat frumoasa...m-a inspirat mult si multumesc...e un adevarat dar aceasta poveste!

    RăspundețiȘtergere