26 ian. 2012

Pamantului in anul 3000 dH

Vizita,unei entitati extracorporalizate din sec.20,la nivelul Pamantului in anul 3000 dH,vizita coordonata si condusa de entitati din dimensiunea 9.

“In acest punct,credem ca esti pregatit sa devii constient de inca ceva.S-ar putea sa nu fii perfect constient de perspectiva a ceea ce incerci sa realizezi in prezent.Nu e cazul sa crezi ca tu singur poti aduce o asemenea perspectiva in realitatea de pe Pamant.Perspectiva ta este doar o mica parte.
Perspectiva ta nu este decat o parte din intregul ce poate prinde viata,cu ajutorul si sprijinul acordat de multi,multi altii,care contribuie cu partile lor mici,asa cum faci tu.Cu toate acestea,prin efortul tau din prezent,tu iti poti desavarsi partea ta,te poti intoarce acasa si apoi te poti bucura de semintele pe care le-ai sadit,atunci cand ele vor rodi.Iti vom arata ce inseamna aceste fructe.
…………
Am considerat ca ar putea fi important pentru tine.Iti putem arata acest lucru ca unui observator,nu ca unui participant.
………….
Te putem conduce la O POSIBILITATE fizica a Pamantului,intr-un moment de dupa anul 3000,conform modului tau de evaluare a timpului.Locuitorii principali sunt cei pe care noi ii numim H-plus, humans-plus, pentru a indica modificarile suferite de ei,in comparatie cu oamenii din prezentul tau.Asa cum esti tu acum,vei fi un vizitator.”

Salt in timp,spatiu si constiinta
“Eram deasupra Pamantului,cam la jumatatea distantei pana la luna,care inca era la locul ei.Pamantul avea aceeasi culoare albastruie-verzuie,cu norii albi care ii acopereau,partial,
suprafata.Ne miscam in mod constant,iar eu eram bucuros sa observ ca inelele gri-inchis si maronii nu mai erau acolo – ceea ce insemna ca blocajul fusese indepartat.Bun!Nu mai erau emitatoare acolo.Dar era un nou aspect,care mi-a atras atentia si nu-mi dadea pace.In jurul Pamantului era un singur inel orizontal,asemanator cu cele din jurul lui Saturn,care radia si stralucea,nu ca o reflexie a soarelui,ci dintr-o sursa interna proprie.
Vei intelege intru totul scopul inelului,pe masura ce vom inainta.
Pe masura ce ne miscam de jur imprejurul si nu in interiorul inelului stralucitor si ne indreptam spre interior,am devenit constient de o alta schimbare.Banda M era plina de comunicare,dar nu se auzea nici un zgomot.Nu era zgomot!Asta nu putea sa insemne decat un singur lucru – oamenii reusisera,in sfarsit,sa ajunga la armonie.O dovada in plus era lipsa zgomotului de fond creat de Banda M.Nu mai era acel talmes-balmes de ganduri haotice.Acest lucru mi-a permis cel putin sa-mi fac o idée despre ceea ce urma.
Am ajuns la o altitudine joasa,cam la 3500 m,si am inceput sa ne rotim in jurul Pamantului,deasupra emisferei nordice,in directia est-vest,aproape de latitudinea de 28 de grade,la cateva mile de coasta a ceea ce parea sa fie Japonia.Apa marii era de un verde pal,iar valurile ,inalte cam de 3 metri,se miscau lin si maiestuos la suprafata apei.In adancul marii,puteam vedea bancuri de pesti,care se miscau serpuitor,fara graba,traiectoria lor urmand cu precizie conturul indepartat al liniei de coasta – mii de pesti,care straluceau la fiecare schimbare brusca de directie.Se petrecusera cu adevarat schimbari,daca pestii se adunau in bancuri atat de aproape de tarm si in numar atat de mare.Peisajul imi parea familiar,dar lipsea un element.Am scanat suprafata oceanului si am descoperit imediat ce lipsea.
Nu existau vapoare.Am privit la orizont si mult mai departe.Nu se zarea nici macar vreo barca cu vasle sau salupa.Am privit in sus,in inaltul cerului,pe care plateau nori cumulus.Niciun avion,doar pescarusi si randunici de mare,care se roteau in zbor,infruntand valurile in cautarea hranei.Nu se zareau nici dare de aburi condensati,lasate de avioanele cu reactie.
Apoi,am trecut de-a curmezisul liniei de coasta si am ajuns deasupra Japoniei.La nord,era Fujiyama,un con alb,care stralucea in soare.Sub noi se intindea un covor neted de campii acoperite de parcele in forma de patrat,fiecare avand o nuanta subtila de verde – ma corectez : mult mai mult decat verde.Printre ele se aflau grupuri de campii de culori diferite,asemenea unui buchet gigantic,unele de un portocaliu stralucitor,altele albastru inchis sau rosii – campuri de flori,tufisuri si hibrizi rezultati,in mod evident,din incrucisarea celor doua,fiindca acolo nicio floare nu putea fi atat de mare.Era un tipar care putea fi vazut numai de la mare inaltime,cu toate ca nu existau avioane – iar acest lucru mi-a trezit o vaga perceptie.
Deplasandu-ne catre vest,am observat ca lipseau si alte elemente.Nu existau drumuri,cu exceptia unor alei de access pre campuri.De asemenea,lipseau cladirile,casele,hambarele,
soproanele – am scanat in toate directiile si nu exista nimic din toate acestea.Nu erau orase,sate,linii de inalta tensiune,masini sau camioane,biciclete – toate disparusera.Aerul era limpede si curat,nu era fum sau ceata.
Apoi,am realizat brusc ca nu erau nici oameni.De fapt,ceea ce cautam eu erau barbatii,femeile,copiii.Ce catastrofa teribila a dus la disparitia lor!
Ei sunt aici.Sunt mai putini la numar,dar nu in urma vreunui cataclism.Ceea ce percepi tu este planuit.
Am inceput sa ne miscam mai rapid catre vest,pe deasupra intinderii nesfarsite de manunchiuri verzi,unele parand foarte mari,cu suprafete de kilometri intregi;curand,ne aflam din nou deasupra apei – Marea Japoniei,dupa cum mi-o aminteam – si tot nu vedeam vapoare in zona in care fusese,odata,o ruta importanta de transport maritim.Am revenit deasupra uscatului – Peninsula Coreeana? – iar imaginea era diferita.In toate directiile,erau copaci inalti si falnici,cu ramuri dese,indreptate spre cer,dintr-o specie necunoscuta mie…insa,din nou,nu exista nicio dovada a creatiei omenesti.
Perceptia ta este – cum numesti tu asta? – invechita.
Inainte de a avea sansa sa analizez cele spuse,eram din nou deasupra apei,deplasandu-ne si mai rapid si eram iarasi deasupra uscatului.Aceasta ar trebui sa fie China.In mod cert,cu suprapopulatia ei de milioane si milioane de oameni;unii ar fi trebuit sa fie vizibili.Evident,nici vorba de vreo prezenta omeneasca.Parcurgeam in viteza mila dupa mila de paduri inverzite in care,din loc in loc,rasareau luminisuri ierboase si care erau strabatute de fluvii sau rauri salbatice.Unde erau paradisurile de orez,atat de vitale pentru subzistenta oamenilor?
Sunt cateva,dar au un cu totul alt scop.Sanctuare pentru pasari.
Terenul de sub noi a devenit mult mai accidentat si,curand,pluteam printre lanturi si varfuri de munti.Vegetatia era saraca,iar petice de zapada sclipeau,in timp ce trecusem la ceea ce parea o viteaza Mach 2 (unitate de masura a vitezei folosita in aviatie),sau chiar mai mare.M-as fi simtit mai confortabil la o altitudine ceva mai sigura;vechea mea semi-experienta de pilot iesea la suprafata.Partea abrupta,stancoasa si inzapezita a unei culmi inalte se apropia de noi cu repeziciune.
Faptul ca eram curajos doar pe jumatate m-a ajutat sa imbatranesc,dar fara prea multa demnitate.
Poti trece prin el si vei ajunge pe partea cealalta.Acum nu conteaza.
Creasta muntelui era aproape deasupra noastra.M-am inchis strans,in momentul in care impactul era inerent.Pentru o clipa , am simtit o usoara schimbare in structura spatiului din jurul meu,dar senzatia a disparut imediat.M-am deschis si am scanat spatiul din spatele nostru.Creasta abrupta se estompa in zare.Inca nu eram obisnuit sa trec prin materie fizica!Pamantul de sub noi incepea sa se niveleze din nou,cu repeziciune,culoarea padurilor se schimba in verde tot mai deschis,iar zonele neacoperite deveneau tot mai intinse.Incercam sa-mi reamintesc cate ceva din cunostintele mele geografice – cred ca eram deasupra Orientului Mijlociu…da,imi reaminteam…zonele inca deluroase,nisipoase,semidesertice,de unde iesea petrolul.Am scanat in toate directiile si am vazut palcuri de copaci foarte simetrice,dar nu se zareau cisterne,conducte,
echipamente de pompare,nimic din ceea ce ar fi putut indica prezenta oamenilor in zona.Ori campurile petroliere secasera,ori petrolul nu mai era necesar.
Ambele perceptii sunt adevarate.
Am pornit-o din nou deasupra apei – Marea Mediterana? – tot mai sus,mai rapid – licarirea unei bucati de pamant dedesubt,pe care nu o puteam identifica,si tot mai multa apa,valuri infuriate – acesta trebuie sa fi fost Atlanticul…din nou,pamant;brusc,am incetinit viteza si am aterizat lin pe un camp de iarba aflat in mijlocul dealurilor valurite.Am privit primprejur,intrebandu-ma de ce ne oprisem tocmai in acel loc.Stateam pe un damb,pe un camp verde,plin cu iarba,ale carei fire aratau de parca tocmai fusesera aranjate…nu,nu taiate – ele cresteau drepte.Marginea unei paduri de stejari cu crengi stufoase rasarise in spatele meu.Un sir de dealuri forma trepte uriase,care duceau in sus…De ce ne-am oprit aici,de ce in acest loc?
Asta e dorinta lor.Te asteapta.
Energia lui INSPEC (specie inteligenta) s-a estompat,iar eu m-am trezit singur.Stand acolo,ma simteam foarte material.Puteam simti soarele mangaindu-mi fata,lumina,briza racoroasa ravasindu-mi parul.Parul?Doar nu aveam…Ei ma asteptau?Am scanat in toate directiile,dar nu am identificat nimic…ba,parca…era ceva,ceva foarte,foarte familiar…acolo,in padure.M-am intors si am luat-o la pas…la pas?...pai asta presupunea niste picioare.Am privit in jos si,intr-adevar,avem picioare,foarte normale si foarte omenesti;eram in picioarele goale si,in mers,puteam simti iarba sub talpi.Mi-am atins restul corpului,in timp ce ma indreptam spre niste stejari mari;corpul meu era cat se poate de real din punct de vedere fizic si ii simteam caldura sub degete.Am privit in jos…era corpul meu slabanog,de pe la 22 de ani…aha!Nu aveam haine!Era un oarecare progres.
Acum,puteam simti vantul bland atingandu-mi corpul,aerul din plamani,in timp ce respiram.Era intaia oara cand traiam experienta unui corp fizic totalmente functional,in aceasta stare de constiinta.Dar nu intelegeam de ce trebuia sa revin intr-un corp piele si os,de 1,80 m inaltime,cantarind vreo 62 kg…Am ajuns la marginea padurii si am inceput sa merg prin ea,cand am dat peste un obstacolo,ceva care m-a impins inapoi,pe camp.M-am oprit si am privit,dar nu percepeam nimic.Identul familiar,pe care nu il putusem identifica cu ceva,se afla dincolo de obstacol,asa ca am incercat din nou.Simteam ceva,dar atat – iar forta invizibila in sine imi era cunoscuta,cu toate ca nu ma puteam conecta cu Ident-ul si cu obstacolul.Lipsea ceva.
Poti ramane pe iarba si vom veni si noi acolo.
Nu era un sunet,era NVC(comunicare non-verbala)!Am reusit!Oamenii reusisera acest lucru!Facusem saltul cuantic de la flecareala de maimute si tot ceea ce implica acest lucru!Eram nerabdator sa intalnesc comitetul de primire – oricine ar fi fost cei care-l formau.Nu am avut de asteptat decat o clipa.Un barbat si o femeie au iesit de sub copaci si s-au asezat in fata mea.Cel putin,aceasta polaritate minunata nu se schimbase.Amandoi pareau de vreo 20 de ani,erau atragatoribine claditi,cu pielea bronzata;barbatul avea parul saten deschis,iar femeia era bruneta.Ei au zambit,pe cand ii studiam.

fragmente din Calatorii indepartate,de Robert Monroe,directorul Institutului de cercetari privind extracorporalizarea si calatoriile astrale.

"viseaza viitorul intru fiintare" - gandire samanica.
Posibilitatile viitorului sunt multiple,totul depinde de noi,de felul cum visam viitorul intru fiintare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu