17 ian. 2013

Traditii stravechi

Cand, dupa Taina Impartasaniei si dupa ce preotul a dat dezlegarea, sufletul muribundului nu pleca, conform traditiei stravechi, asupra lui plana un pacat mare pe care nu l-a marturisit.
Atunci familia, daca vroia, chema o vrajitoare “muiere priceputa” sa-i faca Numaratoarea mare.
Muierea recita intai sacadat apoi din ce in ce mai monoton poezia Numaratoarea mare compusa din cca 200 versuri, descantec ce se repeta pana cand sufletul pleca.
Iata cum povesteste Ioan Viorel Boldureanu in “Credinte si practici magice in Banat”:
Descantecul  “povesteşte” despre chinuitoarele peregrinări şi despre căutarea îndurerată a Maicii Mărie, cea care şi-a pierdut în lume pe “Fiul Sfânt”. În acest drum, “tot căutând / şi întrebând / din ochi lăcrimând /”, Maica Mărie întâlneşte pe rând plopul (care-şi aminteşte că, nepăsător la chinurile şi supliciul “Fiului”, a refuzat să-l umbrească), apoi salcia (care, dimpotrivă, miloasă, i-a oferit mângâiere cu umbra ei), în sfârşit o întâlneşte, la o margine de drum, pe Roasca-Broasca cu care poartă cu lung dialog. Roasca-Broasca ştie ce a păţit Fiul pentru    că l-a văzut urmând drumul supliciului şi-i înţelege durerea şi neliniştea Maicii Mărie. Încearcă, însă, s-o consoleze, dar şi s- o facă să se resemneze spunându-i că ea, Roasca-Broasca, a avut “cinci brotăcei / mititei-mititei/”, dar a venit Roata-Forforoata şi i-a ucis strivindu-i. În cele din urmă îi destăinuie că l-a văzut
pe Fiul purtat spre osândă de “câinii” – căpcânii de jidovi”. Ducea pe umeri o “Cruce mare – grea” făcută de “meşterul de lemn”, cruce pe care mai apoi a fost “pirolat” cu nişte cuie subţirele făcute de “meşterul de fier” într-adins pentru a-i uşura suferinţa. La momentele corespunzătoare Maica Mărie binecuvintează salcia să aibă veşnic umbră darnică, pe “meşterul de fier”, pentru mila lui, să câştige mult şi pe Roasca-Broasca  să nu putrezească după moarte, iar apa în care trăieşte să fie bună de băut, dar plopul şi “meşterul de lemn” sunt anatemizaţi.
Şi sufletul se desprinde “dând ţărânii trupul cel mult-pătimitor…”.

5 comentarii:

  1. Mare e gradina Domnului...
    Eu nu am crezut nici-o data în chestii din astea!
    Zau, suna a "evul mediu"!
    Crede-ma nu vreau sa jignesc, fiecare cu credinta lui, asta este doar opinia mea!
    Daca ye deranjeaza comentariul nu-l publica, sterge-l ai tot dreptul!
    O seara faina!

    RăspundețiȘtergere
  2. Minnie,e trecutul...vrei sa-l negam?
    Puterea gandului e demonstrata!

    RăspundețiȘtergere
  3. Desigur ca nu vreau sa neg nimic din traditii sau istorie! Dar uneori ma întreb daca nu cumva suntem un popor barbar! Ca sa folosesc expresia asta "căpcânii de jidovi" aici, s-ar da cu "pietre" pentru ca asi fi rasista!

    RăspundețiȘtergere
  4. Minnieee,sunt citate din traditii stravechi...pe atunci existau si acolo unde esti chestii de acest gen.Si,daca ai veni sa citezi aici replici de acum 2-300 poate si mai multi ani,la fel s-ar da cu "pietre" sau ai fi rasista....acum sincer,gasesc reactia ta exagerata si ma intreb pana la urma care e mai barbar...

    RăspundețiȘtergere
  5. Poate sunt eu Ginghis Han.... :))))
    Sorry!!!! Nu am vrut sa te supar!
    pupici!

    RăspundețiȘtergere